Le specc

di Carlottina Rocco


Sun vistme un dì ant na specera granda
che a lüsìa profunda ant un cantun,
e l’ültim sul tant che a-j passava aranda
a-j viscava an sel fund un cit frissun.

E mi ant le specc i era mac n’umbra vana,
tant che danturn as destissava el dì,
e mi ant le specc i smijava tant luntana,
cume se i füssa pi nen staita mi.

Me smijava ed vëde, im na ricordo ancura,
cula ch’am parla e che i cunosso nen:
cula che sempre am dis ura per ura
tüte le cose che i ricordo nen.

Da la finestra düverta a intrava sumbra,
l’aria dla seira già piena ed frissun.
E al fund dle specc a-i era mac pi n’umbra,
l’umbra ch’am dis sutvus tante cansun.

Tratto da An sla bruva del senté

© 2016 Fondazione Enrico Eandi
Via G. B. Bricherasio, 8 | 10128 - Torino
P.IVA 10168490018
www.fondazioneenricoeandi.it